• Open Ministry

    thefutureAcum, când toată lumea este interconectată, dezvoltarea de soluții depinde foarte mult de conexiunile dintre oameni și de capacitatea de colectare și utilizare a inteligenței colective. Cele mai importante și frumoase lucruri s-au întâmplat când oamenii au lucrat împreună.
    Cerem din partea administrației publice să fie mai transparentă și să implice cetățenii în decizii. Dar noi ca cetățeni trebuie să fim pregătiți să participăm și să ne implicăm în zonele noastre de competență sau de interes.
    Idea proiectului a pornit exact de la aceste nevoi.
    Obiectivul este crearea unei platforme online care să permită colectarea și utilizarea inteligenței colective a cetățeniilor care înteleg să fie activi și să se implice în comunitate prin propunerea de soluții legislative și susținerea inițiativelor pe care le consideră bune.
    Cetățenii se vor putea implica prin generarea de propuneri legislative sau prin votarea inițiativelor deja existente.
    În baza inițiativelor care atrag susținerea unui număr suficient de cetățeni, într-o anumită perioadă de timp, se vor genera propuneri legislative.
    Aceasă idee nu este nouă, astfel de platforme există în toată lumea civilizată. Finlanda este un exemplu foarte bun, la ei platforma Open Ministry este recunoscută de autoritățiile publice, iar dacă o inițiativă adună un număr de 60.000 de voturi în 6 luni, inițiativa este automat transmisă în parlament, exact ca o propunere care ar veni din partea unui parlamentar sau al guvernului.
    Aceasta este o formă de democrație participativă utilizând tehnologia. Parlamentarii sunt aleși pentru a reprezenta voința cetății, dar acum, cu ajutorul tehnologiei, cetatea poate vorbi singură.
    Elementul de noutate pe care dorim să-l adăugăm acestei platforme este o funcționalitate care să permită cetățeniilor să lucreze împreună în stadiul de drafting, unde inițiatorii vor putea: comenta limbajul, propune amendamente, vota amendamente, aduce argumente sau dovezi, asocia studii, pot fundamenta propunerile și pot să păstreze un istoric al dezbaterilor și ale faptelor care stau la baza propunerii.
    În final, platforma trebuie să obțină angajamente și să încheie parteneriate cu factorii decizionali locali și centrali și să obțină recunoașterea acestora astfel încât inițierea de proiecte legislative să se facă în mod automat după atingerea unui prag de susținere. Platforma poate fi administrată de una sau mai multe instituții publice sau de o entitate independentă.
    Această platformă se poate dovedi utilă și pentru lideri, care, având la dispoziție un instrument care însumează voința și interesele comunității, își pot forma agenda bazându-se pe dorințele exprimate și pot transforma ecourile cetățenilor într-un discurs coerent propunând proiecte și inițiative legislative în ton cu acestea.

  • Reglementarea Internetului

    Reglementarea internetului este o provocare în toată lumea nu doar in Romania. Legiferarea în acest domeniu pare imposibilă, dar este reglementarea necesară? Dacă da, în ce limite și care ar fi scopul acestei reglementări? Dacă nu, cum putem asigură siguranță persoanei care se conectează la internet și cum putem păstra și restabili ordinea în cazul unor evenimente nedorite?

    Continue Reading

  • Publicarea, Reutilizarea și Agregarea Informațiilor

    Caracterul non-rival al informației permite reutilizarea ei fără ca aceasta să își piardă esența, informația fiind deci de natura neconsumptibilă. Desigur, se poate spune că exclusivitatea utilizării unui set de date este o valoare în sine. Dar, această valoare nu este dată neapărat de esența informației cât de caracterul exclusiv al folosinței. Același lucru poate fi aplicabil și în sens invers, în ideea că o informație este o sursă mai mare de valoare cu cât este utilizată mai mult.
    Informația ne permite să tragem concluzii în baza ei, concluzii care de cele mai multe ori reprezintă o valoare. Mai mult, agregarea de informații ne permite extrapolarea unor poziții sau păreri noi, sau dacă vreți, mai specifice.
    Astfel, în cazul dreptului de reutilizare a datelor publice, această reutilizare se referă exclusiv la informații și nu la agregatele rezultate, acestea fiind un produs nou. De cele mai multe ori datele publice sunt niște constatări factuale, niște simple înregistrări dacă vreți. Aceste informații sunt statice, dar există cazuri în care instituțiile publice, în interesul atribuțiilor lor, pun împreună mai multe informații care permit formularea unor noi concluzii, care devin la rândul lor seturi de date sau statistici.
    Urmărind modelul exprimat mai sus, putem lesne înțelege faptul că posibilitățile în manipularea datelor sunt practic nelimitate. Un singur lucru ar mai fi de precizat; în cazul în care un actor privat, din fonduri proprii, utilizând tehnici de agregare a informațiilor publice obține un nou set de informații, acestea îi aparțin, iar obligația de a le publica spre reutilizare liberă nu se extinde și asupra lor. Desigur, practica în această materie este embrionară deci, nu este exclusa posibilitatea existenței unui caz contrar.
    Astfel, publicarea, reutilizarea și agregarea datelor publice, pe lângă îmbunătățirea vieții cetățenilor prin oferirea de servicii inteligente, pot naște un nou segment industrial a cărei materie primă nu se consumă niciodată și a cărei procesare nu are impact negativ asupra mediului. Iar noi, cei din Smart City, vom susține astfel de inițiative cu impact pozitiv în comunitate și în economie.

  • eGovernment

    eGovernment există în state ca Marea Britanie și S.U.A. din anul 1950 când primele calculatoare au apărut în industria apărării și în centre de cercetare. Apoi odată cu popularitatea și eficiența dovedită a acestor „noi” sisteme, ele au început să fie introduse în alte aripi ale administrației cum ar fi colectarea de impozite, serviciile de protecție socială și constituirea bazelor de date financiare, domenii în care resursa umană era poate, cea  ai costisitoare funcție de sistem. În anii 60′ calculatoarele își făceau prezența simțită în birouri unde avea acces publicul iar odată cu apariția PC-ului și mărirea capacităților de procesare calculatorul și rețelele de calculatoare devin o realitate mondenă.

    Continue Reading

  • Accesul la informatie

    Informația este unul dintre cele mai importante, dacă nu cel mai important activ al lumii contemporane. Internetul și evoluția tehnologică au transformat accesul la informație într-o banalitate. Desigur, informațiile ce se găsesc pe internet nu sunt intotdeauna serioase dar, trebuie să recunoaștem că niciodată nu a fost mai simplu să aflăm ce ne interesează. Topul căutărilor poate spune foarte multe despre o regiune, un grup sau o persoană. Mai mult de atât, conținutul generat poate spune foarte multe despre interesele persoanelor cărora le este adresat.

    Continue Reading