• eGovernment

    eGovernment există în state ca Marea Britanie și S.U.A. din anul 1950 când primele calculatoare au apărut în industria apărării și în centre de cercetare. Apoi odată cu popularitatea și eficiența dovedită a acestor „noi” sisteme, ele au început să fie introduse în alte aripi ale administrației cum ar fi colectarea de impozite, serviciile de protecție socială și constituirea bazelor de date financiare, domenii în care resursa umană era poate, cea  ai costisitoare funcție de sistem. În anii 60′ calculatoarele își făceau prezența simțită în birouri unde avea acces publicul iar odată cu apariția PC-ului și mărirea capacităților de procesare calculatorul și rețelele de calculatoare devin o realitate mondenă.

    Dar adevărata revoluție care s-a resimțit și în administrație a fost odată cu apariția internetului pe la mijlocul anilor 90′ când și-a făcut apariția si termenul de eGovernment. Până atunci calculatoare existau în administrație pentru a ușura munca sau pentru a scădea costurile exclusiv pentru cei din interiorul sistemului administrativ dar aceste sisteme nu îmbunătățeau relația și transferul de informații sau comunicarea între cetățean și administrație.

    Primele care au introdus sisteme electronice în beneficiul cetățeanului au fost entitățile private (bănci, agenții de turism și magazine), asta a făcut ca cetățenii să aibă așteptări similare și din partea statului.

    Guvernele au început astfel să perceapă potențialul pentru noi forme de interacționare cetățean-administrație. Dezvoltarea internetului si a web-ului a prezentat o oportunitate cheie pentru administrație, care acum putea oferi servicii inovative de o mai înaltă calitate la costuri mai mici. Internetul făcea mai simplu transferul și accesul la informație de interes public si mergea mână în mână cu concepte ca „transparență administrativă” si „libertate de exprimare”.

    O implementare inovativă a noilor tehnologii în actul de guvernământ o reprezintă inițiativa finlandeză care recent, prin guvern, a aprobat implementarea unei platforme numite Ministerul Deschis (en. Open Ministery platform).

    Totul, în cazul Finlandei, a început cu ceea ce ei numesc Inițiativa Cetățenilor, acesta oferă cetățenilor posibilitatea de a propune proiecte legislative care să fie dezbătute și de ce nu, aprobate de Parlamentul Finlandez (Enduskunta). Vor putea face asta prin intermediul unui hub, unde cetățenii cu drept de vot înregistrați pot propune proiecte legislative care, dacă într-o perioadă de șase luni, strâng 50.000 de susținători (și ei la rândul lor înscriși pe aceasta platformă numită Open Ministery) vor fi dezbătute în Enduskunta ca și propuneri legislative. Obiectivul acestui nou sistem este promovarea activității civice neîngrădite.

    Frumusețea acestui sistem constă în faptul ca este gratuit, programul împreună cu codul sursă este disponibil pe github, fiind un proiect construit pe un model de elaborare numit open source.

    Acest model este pasibil de a fi implementat oriunde în lume unde, comunitatea este construită pe valori democratice. Având în vedere disponibilitatea și simplitatea acestui sistem problemele tehnice de implementare sunt practic inexistente.

    O altă inițiativă salutară este open.ny.gov, un site cuprinzător, transparent cu date de interes statal, care pentru prima dată oferă servicii one-stop și user-friendly care asigură acces non-stop a datelor relevante pentru statul New York, pentru agențiile statale și instituții federale. Site-ul conține informații despre dezvoltarea economică, sănătate, activități de recreere, sănătate, precum si servicii de informare publică. Acest proiect, la nivel național are ca scop sensibilizarea opiniei publice în privința importanței pe care o prezintă un act de guvernământ deschis și transparent.

    „Open.ny.gov creează o transparență fără precedent în toate nivelurile administrației publice și oferă oamenilor informații ușor de accesat despre statul New York. Acest website va crește dramatic accesul publicului la una dintre cele mai importante active – informația. Pe măsură ce se extinde și evoluează în timp, open.ny.gov va cataliza inovația, eficientizarea, va promova responsabilitatea și va restabilii încrederea oamenilor în guvern.” Andrew Cuomo –Guvernatorul statului New York.

    Acest site are practic la baze conceptul de Open data, concept care susține ideea că unele informații ar trebuii să fie ușor și gratuit accesibile, utilizate sau republicate după cum liber dorește fiecare fără restricții și limitări normative ca cele referitoare la copyright, patente sau alte mecanisme de control. Scopul mișcării open data, este similară cu alte mișcări „Open”(cum ar fi open source, open hardware, open content și open acces). Filosofia din spatele open data este mai veche și are rădăcini bine stabilite (teza Merton este un exemplu istoric), dar termenul „open data” este unul recent, care a câștigat popularitate odată cu apariția Internetului si a World Wide Web-ului, dar în special datorită inițiativelor open data din administrația publică.

Comments are closed.